Procuror: Ancheta accidentului aviatic este clară, cine știe ceva să dea declarații, nu să insinueze

Procuror: Ancheta accidentului aviatic este clară, cine știe ceva să dea declarații, nu să insinueze
Publicat: 24/01/2014, 20:13
Actualizat: 26/03/2019, 02:29

Șeful Parchetului CA Alba Iulia, Augustin Lazăr, susține că ancheta în cazul accidentului aviatic din Apuseni este „clară și la vedere”, iar oricine are detalii despre accident poate contribui prin declarații, nu prin insinuări în presă că ancheta nu s-ar desfășura în mod corespunzător.

Șeful Parchetului Curții de Apel Alba Iulia a spus, vineri, într-o declarație pentru presă, că ancheta în cazul accidentului aviatic din Apuseni progresează într-o manieră riguroasă, ordonată, în condițiile Codului de Procedură Penală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit procurorului, „nimic nu se desfășoară la voia întâmplării, așa cum ar crede cineva care este neavizat, neautorizat și face comentarii gratuite”.

Lazăr susține că cercetarea la locului accidentului s-a încheiat, părțile avionului fiind decupate în conformitate cu indicația inspectorilor CIAS.

Întrebat dacă au fost adunate toate probele în cadrul acestei operațiuni, procurorul a răspuns că de la locul accidentului au fost strânse.

„Între timp, locul accidentului a fost bine conservat și bine protejat de efectivele de jandarmi care au și periat locul accidentului de două-trei ori până când au adunat toate fragmentele de la fața locului, iar inspectorii CIAS au supravegheat și au condus operațiunea practică de extragere din locul accidentului a aeronavei, astfel încât să poată fi conservată. Ei, ca specialiști, au putut indica modul în care aeronava poate fi extrasă fără a se aduce niciun fel de prejudicii, fiindcă ei înșiși trebuie să examineze în continuare aeronava”, a spus Lazăr.

Potrivit procurorului, ancheta presupune acum desemnarea unor experți judiciari care vor face expertize, iar până atunci nu se pot formula concluzii.

„Când vom avea raportul inspectorilor CIAS, precum și raportul de expertiză, apoi audierile care sunt în curs de efectuare, apoi actele care sunt ridicate de la diverse instituții, se va putea efectua o evaluare a probațiunii și se va putea trage o concluzie concretă și științifică cu privire la cauzele accidentului. Orice afirmație lansată în spațiu public în sensul că Parchetul ar fi emis niște concluzii preliminare într-un fel sau altul sunt zvonuri care nu trebuie luate ca atare și noi nu trebuie să acordăm credibilitate decât comunicatelor care sunt emise de Parchetul Curții de Apel, de către echipa de procurori, care desfășoară o anchetă transparentă. Noi nu avem ce ascunde nimic în acest dosar: Nu e vorba de a surprinde pe cineva în flagrant sau cu ceva. Este o anchetă clară, la vedere. Oricine cunoaște ceva despre această cauză poate să-și aducă contribuția, poate să vină să declare, și nu să insinueze pe posturile de televiziune că nu s-ar desfășura ancheta în mod corespunzător sau alte asemenea afirmații care nu sunt corecte și care induc în eroare opinia publică”, a afirmat Lazăr.

Întrebat cine sunt persoanele care vor fi audiate, Lazăr a răspuns că atât victimele, cât și martorii, respectiv cei care au intervenit la fața locului.

Totodată, procurorul a spus că nu i se pare corect să se comenteze declarațiile pe care le-au dat victimele sau martorii, deoarece ele constituie mijloace de probă în dosar.

„Pașii următori vor presupune elaborarea rapoartelor medico-legale care au fost ordonate de către procurori pentru fiecare din victimele accidentate. De asemenea, realizarea expertizei tehnice-judiciare care a fost dispusă de către procuror, audierea tuturor persoanelor care cunosc despre faptă, audierea martorilor. De asemenea, ridicarea documentelor care sunt relevante cu referire la comunicările care au avut loc între diverse categorii de persoane și în final vom putea face o evaluare a probațiunii și vom putea da o soluție corectă în cauză. De regulă, în cazurile de accidente aviatice, constatăm că rapoartele de expertiză sunt depuse după câteva luni. S-ar putea să fie un caz în care inspectorii să facă mai rapid o părere, dar de regulă ei sunt foarte meticuloși și desfășoară o activitate laborioasă pentru a corobora toate aspectele care sunt acolo. Poate solicită și anumite analize care să se facă la anumite laboratoare, de la caz la caz după particularitățile dosarului, și în final vor face raportul. De regulă, durează câteva luni un raport bine documentat”, a conchis Lazăr.

Pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și-au pierdut viața după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forțat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița județelor Cluj și Alba.

La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor -, studenta de 23 de ani și doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan și copilotul Răzvan Petrescu.

Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.

Epava avionului și victimele au fost găsite de localnici, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munții Apuseni și localnici. În zona unde a aterizat forțat avionul a fost trimis și un elicopter de la SMURD Mureș, însă acesta a fost nevoit să se retragă, din cauza ceții.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi și traumatisme, au fost internate la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență.

Ulterior, medicul Radu Zamfir a fost externat pe propria răspundere, marți după-amiază, de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie.

Ulterior, medicul a susținut o conferință de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viață, după ce aeronava a intrat în ceață, a pierdut înălțime, a pierdut un motor și apoi „ne-am recules”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...